A A
Acasa

Motto:
”…Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie şi un dram de iubire ca s-o înţelegi…”.

(Nicolae Iorga)


          Aşa cum afirmă folcloristul Tancred Bănăţeanu, ”prin toate caracteristicile sale, Bucovina se integrează marii arii etnografice româneşti, fiind o regiune prestigioasă de străveche cultură populară, bine angrenată proceselor civilizatorii europene, cu un rol important în fenomenul cultural al întregii umanităţi…”.

Acelaşi specialist apreciază: ”Bucovina este, în ansamblul său, un imens atelier de creaţie, un depozitar al artei populare tradiţionale, de o valoare estetică majoră”.

          La Câmpulung Moldovenesc, se păstrează încă dovezi de viaţă arhaică a unor ţărani liberi, ale căror ocupaţii variază între păstorit, agricultură, pădurărit, butinărit, prelucrarea lemnului, meşteşugurile casnice. Monumentele vechi mărturisesc despre arta unor meşteri ingenioşi, cu simţul frumosului, aşa cum dovedesc obiectele păstrate la mănăstirile şi bisericile din zonă, la Muzeul ”Arta Lemnului” din Câmpulung, Muzeul Etnografic Fundu Moldovei, precum şi în colecţiile unor persoane particulare, cum ar fi cunoscuta colecţie de linguri din lemn a profesorului Ioan Ţugui sau colecţia lui Emil Maruseac.

          Acestor centre de conservare a obiectelor etnografice din zona Câmpulungului bucovinean, apreciate de folcloriştii din ţară şi de peste hotare, li se adaugă mai puţin cunoscutul Muzeu Etnografic “Ioan Grămadă”, situat în Capu’Satului, adică în partea de est a oraşului.

          Iniţial, acest muzeu a fost o colecţie formată din 100 de obiecte etnografice adunate din familia Grămadă, de la bunici, rude, apoi de la vecini şi prieteni. Printre primele piese ale colecţiei s-au aflat: două costume vechi de mire şi mireasă, un lăicer, o cămaşă cusută cu fir metalic, o sucală, o vârtelniţă, o meliţă pentru cănepă, câteva oale de lut, un untar, o piuă, unelte pentru meseriile tradiţionale, câteva icoane şi cărţi vechi. Într-o altă etapă, a format o expoziţie de artă bucovineană numărând peste 300 de exponate şi ilustrând activităţi specifice unei gospodării ţărăneşti din Bucovina. Pentru ca asemenea valori să nu rămână în anonimat, colecţia a fost înscrisă în circuitul turistic, devenind cunoscută atât în interiorul, cât şi în afara graniţelor ţării.

          Inaugurarea oficială a colecţiei etnografice a avut loc pe data de 4 aprilie, 1999, în Duminica Floriilor. De atunci, numărul pieselor a crescut considerabil, spaţiul afectat expunerii lor mărindu-se de asemenea. Atât numărul obiectelor etnografice şi de artă, al spaţiilor alocate, cât şi metodele folosite în distribuirea exponatelor pe secţiuni îndreptăţesc ridicarea colecţiei la statutul de muzeu.

          În prezent, după 35 de ani de activitate desfăşurată cu pasiune şi dăruire de soţii Ioan şi Dina Grămadă, muzeul posedă peste 7000 de exponate, dispuse “după modul lor de folosinţă, realizând o adevărată selecţie a valorilor după o anume cronologie istorică”, respectându-se tradiţiile din Bucovina. Acestea sunt grupate în zece săli şi opt spaţii cu expunere în aer liber şi reprezintă întreaga sferă ocupaţională a locuitorilor zonei.

          Prima încăpere este destinată bucătăriei tradiţionale bucovinene cu întreaga sa gamă de îndeletniciri. În “casa cea mare”, se află o bogată colecţie de icoane vechi, pictate pe lemn, pânză sau sticlă. Urmează o “cameră memorială”, cu icoane, cărţi rare, obiecte de cult, fotografii de familie prinse în rame sculptate sau încrustate. În spaţiul alipit casei, se află o expoziţie documentar-istorică, având genericul “Câmpulungul de altădată”, cu imagini ale oraşului din 1780, documente şi hărţi vechi, tablouri cu domnitori sau mari personalităţi care au vizitat oraşul, precum şi o stampă, ţesută şi lucrată manual la Viena în 1814. Sala portului popular expune peste 60 de costume naţionale femeieşti şi bărbăteşti, cele mai multe cu o vechime de peste o sută de ani, lăicere şi ştergare vechi, opinci şi cizme, lăzi de zestre cu pictură naivă din 1880 şi 1900, precum şi diferite podoabe. O altă sală este destinată tehnicii populare, legate de tors, ţesut, răsucit, cusut şi brodat, fiind expuse stative, sucale şi vârtelniţe diferite, maşini de tors şi răsucit, furci, drugi şi fuse de tors, precum şi cele mai vechi ustensile de netezit şi călcat. Un spaţiu distinct este rezervat tradiţiilor şi obiceiurilor de iarnă, fiind expuse costume de bumbieri, capre, măşti, clopoţei, bice, buhaiuri, vechi trăistuţe ale colindătorilor, precum şi coferul de aghiazmă şi buchetul de busuioc folosite la Bobotează. O încăpere largă este destinată tradiţiei şezătorilor care aveau loc în serile lungi de iarnă. Aici femeile şi fetele coseau, torceau sau depănau, în timp ce rapsozii cântau la fluier, vioară sau cobză. Momentul şezătorilor este reprezentat prin colecţia de instrumente muzicale specifice zonei, precum şi prin obiectele folosite în prelucrarea lânii, a inului sau cânepii. Păstoritul, cea mai veche ocupaţie a bucovinenilor, este ilustrat prin amenajarea, într-un bordei, a unei stâne tradiţionale, cu doniţi şi găleţi de muls oile şi vacile, bărbânţe şi racle pentru brânză, cântare vechi, linguroaie, untare, zăvoare, tălăngi şi clopote pentru vite. Meseriile practicate de locuitorii acestei zone: dulgherie, dogărie, rotărie, tâmplărie, strungărie şi olărit, sunt reprezentate într-un atelier cu peste 500 de unelte şi dispozitive specifice fiecăreia.

          Având în vedere bogăţia, diversitatea exponatelor, precum şi calitatea lor de a reda specificul zonei etnografice a Câmpulungului bucovinean, considerăm că Muzeul Etnografic “Ioan Grămadă” îşi merită numele şi poate reprezenta pentru oricine o întoarcere în trecut, un contact cu istoria:

          “Cel care parcurge drumul către un muzeu încearcă un sentiment cu totul particular, înseamnă o experienţă inconfundabilă, o fantastică mişcare în timp şi spaţiu prin ce ne-am obişnuit să numim istorie.”

          “Un muzeu este aidoma unui album de familie, al propriei noastre familii, în care ne vedem străbunii pentru prima oară, acei oameni despre care am auzit povestindu-se, dar pe care nu i-am cunoscut, prieteni şi locuri pe care le-am uitat şi de ce nu... chiar pe noi la vârsta primilor paşi ori a primelor iubiri.”

(Claudia C.Stoicescu)